„Auzi, tu te-ai îndrăgostit vreodată aşa… dintr-o dată… adică să te înţepe Cupidon de fund şi pac! să-ţi cadă cu tronc cineva pe care nu-l vezi prima dată în viaţa ta?”.
***
Dacă dragostea ar fi un vânt, ar fi sigur o briză de mare, călduţă, într-o seară de august. Ar aduce din larg o răcoare ciudată şi un miros sărat de alge. Marea s-ar juca în valuri uşoare cu coame albe ca spuma de bere, care s-ar risipi în scoicile înfipte în nisipul de la mal.
Dacă ar fi o ploaie, ar fi o furtună de iulie, adusă de zăpuşeala nebună şi sfârşită n tunete şi fulgere. Ar bea apoi amândoi din picăturile de apă adunate în căuşul frunzelor şi ar fugări capătul curcubeului, pentru a prinde în final un sărut năşit de apusul soarelui.
A pus în întrebare un clenci, o mlădiere de voce, care nu semăna nici a îndoială, dar nici a curiozitate. Ar fi vrut parcă să-şi facă o poliţă, să-şi croiască o cărare pe nesigura cale pe şi-ar dori să o străbată. Curbele ochilor au coborât în jos, iar fiinţa a lăsat pentru un moment garda jos, cu preţul de afla preţiosul răspuns.
Colţurile gurii i-au rămas parcă agăţate într-un rânjet trist, iar privirea-i sclipea deznădăjduită şi pierdută-ntre gânduri ascunse numai de mintea-i ştiute.
***
„Nu! Ce-i asta, lasă prostiile şi adolescentismele!”
Dacă dragostea ar fi un măr, ar fi unul rumen, dulce, dar cu miezul sec. Prima îmbucătură ai muşca-o cu poftă şi ţi-ar umple gura de arome, care dulci, care acrişoare. Şi tot aşa te-ai învârti în jurul cotorului din ce în ce mai subţire. Atunci, seminţele scorojite ar decora cotorul mărului rumen de la început.
Dacă dragostea ar fi ceva, atunci ar fi o pânză te păianjen. Cu capu-n nori şi gândurile la stele, n-ai vedea-o cum se ţese fin şi cu măiestrie în calea ta, fir cu fir. Razele soarelui ar trece printre iţele ei fără să-ţi dai seama de ce se petrece. Te-ai prinde ca un bondar între firele lipicioase, care îţi încătuşează braţele, încetul cu încetul, apoi picioarele şi te ţes în urzeala lor.
De aici îţi duci existenţa de zi cu zi ca un vieţaş îndrăcit, care îşi face planuri de evadare, mituind musculiţe de oţet sau cărăbuşi de mai să-ţi procure un şpaclu, şi îţi juri că te vei întoarce să striveşti păianjenul. Sau, te vei complăcea în traiul dulce şi lipsit de griji, din ghergheful temnicerului; îţi vei spăla faţa cu roua din zori, te va şterge prima rază de soare şi te vei adăpa din izvorul ploii.
Răspunsul a venit hotărât ca şi cum ar vrea să clarifice ceva, mai întâi pentru El însuşi. A simţit cum un val de căldură îi cuprinde încet obrajii şi şi-ar fi dorit să să-şi acopere faţa cu mâinile, să nu se vadă bujorii. În genunchi nu mai simţea os, ci doar cum cartilagiul rotulei se transformă într-o budincă tremurândă.
Şi-a ascuns privirea în rotocoalele făcute de picioarele-i care au început să se bălăngăne pe lângă scaun, iar gândurile şi le-a alungat în altă conversaţie, care păstra norma etică a relaţiei corecte dintre Întrebare şi Răspuns.
