Tuesday, December 1, 2009

Scrisoare de dragoste

Departe mergi iarasi singur si cu inima foarte grea ma despart de tine. N-or sa mai fie saruturi si mangaieri tandre pentru multa vreme, as vrea sa ma ascund la pieptul tau, sa te tin strans in bratele mele, sa te fac sa simti dragostea mea intensa.

Tu esti iubirea vietii mele si despartirea de tine imi chinuie inima cumplit. Adio ingerul meu, sotul inimii mele, imi invidiez florile care te vor insoti.

Te apas strans la sanul meu si-ti sarut partile dulci cu dragoste tandra. Demnezeu sa te inecuvanteze si sa te ocrototeasca, sa te fereasca de tot raul, sa te indrume in siguranta in urmatorul an.

Fie ca El sa iti ofere gloria si pacea statornica si rasplata pentru toate costurile acestui razboi.

Imi apas usor buzele mele de ale tale si incerc sa uit totul - privesc cu drag in ochii tai minunati, ma asez pe pieptul tau minunat si-mi odihnesc capul obosit pe el.
In aceasta diminineata am incercat sa-mi adun curajul si puterea pentru despartirea ce va urma.

Adio scumpul meu, pasarea dragostei,
Huzi al meu, jumatatea mea!

30 decembrie 1915, Tarina Alexandra catre Tarul Nicolae al II-lea.

Monday, November 23, 2009

Music and feelings. Schiller

I feel you



I miss you



I need you



Dancing with my loneliness



Distance



Let me love you

Saturday, November 14, 2009

Eu sunt Pisi

Wednesday, November 4, 2009

Stare de asediu


E in oras! "E la spital", "Ba e la scoala!", "Eu am vazut-o in supermarket si cred ca si la farmacie". In concluzie, e peste tot! O panica indusa se plimba tantosa pe strazile Bucurestiului tarand dupa ea, de o labuta, un monstru de carton ce se mareste pe zi ce trece, ca un bulgare de zapada.
Are o gura mare din care ies amenintator trei colti ingalbeniti. Ochii ii sticlesc si se arunca puhavi in fata oricarui trecator paralizat de spaima. Daca nu ai vazut tandemul cu ochii tai pe strada, trecand pe langa tine, in metrou sau mai rau, daca nu l-ai imbratisat in 102 sau in 32, sigur l-ai vazut la televizor sau in ziare. Voci afectate de gravitatea situatiei, caligrafii apasate au creat holera secolului. Ma gandesc serios sa cumpar o masca speciala si pentru televizorul meu, expus monstrului.
Farmaciile deja au epuizat stocurile de masti, de toate felurile, de unica folosinta, cu filtru sau fara filtru, de plastic sau de carpa. Cred ca deja industria de specialitate adapteaza produsele, pregatind o masca cu ambient floral, de iasomie sau chiar de busuioc pentru habotnicii care asteapta balind deja la usile drogheriilor, panicati si disperati. Doamne fereste sa-i recunoasca monstrul! Isi ascund fata in fulare si au la brau sticluta cu saruri.
Armata de ipohondri, hranita cu samanta de panica aruncata iresponsabil prin televizoare si ziare, a inceput sa asedieze spitalele de boli infectioase. Monstrul e mai destept, nu se arunca la ipohondri, ci pregateste un atentat la siguranta nationala.

Saturday, August 29, 2009

Dacă lumea ar fi dreaptă, Pământul n-ar mai fi rotund

Cele mai mari dezamăgiri ne fac să ne uităm zâmbetele în băncile şcolii sau în colbul de la colţul blocului pentru că nu ştim ceea ce ne dorim, iar atunci când ne trezim, realizăm că deja suntem/ facem ceea ce-şi doresc alţii.
Te trezeşti dintr-o dată angrenat într-un mecanism în care te învârţi precum hamsterul în roata lui, fără să progresezi, fără să vezi pământ, să te dezvolţi pozitiv. Rămâi un ciung emoţional hrănit cu entuziasme naive. Alergi după o ţintă falsă, care nu-ţi mai aparţine de la un moment dat. Te bucuri ca un căţel de sluj la un oscior aruncat în virtutea unei "strategii de marketing". Frustrările se adună gârlă, iar dezamăgirile apar mai ceva ca puii de şoarece. Ţintele se înstrăinează într-atât încât regreţi că ai pierdut energie, timp şi devotament. Te umpli de lehamite, iar toate trec pe lângă tine fără să mişte un muşchi din fiinţa ta.

Saturday, July 11, 2009

Taraba cu ganduri

"La ce te-ai gandi dupa ce te vei fi aruncat in gol, fara plasa?". "La ce te gandesti cand te intinzi pe spate, iar obrajii si colturile gurii ti se lasa in jos, urmand liniile arcuite ale fetei si ochii iti par mai mari si mai sticlosi?" "La ce te gandeai cand..."

***

Tunsoarea "castronel" o prindea bine, iar fata ii era arsa usor de soare in verile insorite, dar nu toride. Toamna o usturau buzele si i se strapezeau dintii din cauza boabelor de struguri pe care le manca direct din vie. Nu avea deloc aerul unei micute aristocrate, ci mai degraba al unui baietandru care bate colbu-n ulita. Mainile erau dovada activitatii sale zilnice. Bataturile trainice din palma marturiseau o mica "Nadia" la batatorul de covoare, iar juliturile din genunchi si coate reprizele de "prinsa", "sfoara", "tara, tara, vrem ostasi!", "badmington" si alte strengarii. La "sfoara", "sambata" si "saptele" erau cele mai grele.

***

Copacii de "bulgari de zapada" isi scuturau floricelele mici si albe imaculate, in apropierea vacantei mari. Vara aducea o ninsoare pe cinste in ograda tapetata cu flori de musetel. Rex se lungea la umbra zidului, iar mai spre seara isi lua portia de fericire sub un jet de apa. Improsca in stanga si in dreapta cu stropi mari, racorindu-se. Suieratul trenurilor si scartaitul rotilor de tren care se auzeau de cel putin 20 de ori pe zi si tipetele copiilor din strada il faceau pe Rex sa latre minute in sir.

Thursday, June 18, 2009

Dragostea-i o pânză de păianjen


„Auzi, tu te-ai îndrăgostit vreodată aşa… dintr-o dată… adică să te înţepe Cupidon de fund şi pac! să-ţi cadă cu tronc cineva pe care nu-l vezi prima dată în viaţa ta?”.


***

Dacă dragostea ar fi un vânt, ar fi sigur o briză de mare, călduţă, într-o seară de august. Ar aduce din larg o răcoare ciudată şi un miros sărat de alge. Marea s-ar juca în valuri uşoare cu coame albe ca spuma de bere, care s-ar risipi în scoicile înfipte în nisipul de la mal.



Dacă ar fi o ploaie, ar fi o furtună de iulie, adusă de zăpuşeala nebună şi sfârşită n tunete şi fulgere. Ar bea apoi amândoi din picăturile de apă adunate în căuşul frunzelor şi ar fugări capătul curcubeului, pentru a prinde în final un sărut năşit de apusul soarelui.

A pus în întrebare un clenci, o mlădiere de voce, care nu semăna nici a îndoială, dar nici a curiozitate. Ar fi vrut parcă să-şi facă o poliţă, să-şi croiască o cărare pe nesigura cale pe şi-ar dori să o străbată. Curbele ochilor au coborât în jos, iar fiinţa a lăsat pentru un moment garda jos, cu preţul de afla preţiosul răspuns.

Colţurile gurii i-au rămas parcă agăţate într-un rânjet trist, iar privirea-i sclipea deznădăjduită şi pierdută-ntre gânduri ascunse numai de mintea-i ştiute.


***

„Nu! Ce-i asta, lasă prostiile şi adolescentismele!”


Dacă dragostea ar fi un măr, ar fi unul rumen, dulce, dar cu miezul sec. Prima îmbucătură ai muşca-o cu poftă şi ţi-ar umple gura de arome, care dulci, care acrişoare. Şi tot aşa te-ai învârti în jurul cotorului din ce în ce mai subţire. Atunci, seminţele scorojite ar decora cotorul mărului rumen de la început.

Dacă dragostea ar fi ceva, atunci ar fi o pânză te păianjen. Cu capu-n nori şi gândurile la stele, n-ai vedea-o cum se ţese fin şi cu măiestrie în calea ta, fir cu fir. Razele soarelui ar trece printre iţele ei fără să-ţi dai seama de ce se petrece. Te-ai prinde ca un bondar între firele lipicioase, care îţi încătuşează braţele, încetul cu încetul, apoi picioarele şi te ţes în urzeala lor.




De aici îţi duci existenţa de zi cu zi ca un vieţaş îndrăcit, care îşi face planuri de evadare, mituind musculiţe de oţet sau cărăbuşi de mai să-ţi procure un şpaclu, şi îţi juri că te vei întoarce să striveşti păianjenul. Sau, te vei complăcea în traiul dulce şi lipsit de griji, din ghergheful temnicerului; îţi vei spăla faţa cu roua din zori, te va şterge prima rază de soare şi te vei adăpa din izvorul ploii.

Răspunsul a venit hotărât ca şi cum ar vrea să clarifice ceva, mai întâi pentru El însuşi. A simţit cum un val de căldură îi cuprinde încet obrajii şi şi-ar fi dorit să să-şi acopere faţa cu mâinile, să nu se vadă bujorii. În genunchi nu mai simţea os, ci doar cum cartilagiul rotulei se transformă într-o budincă tremurândă.

Şi-a ascuns privirea în rotocoalele făcute de picioarele-i care au început să se bălăngăne pe lângă scaun, iar gândurile şi le-a alungat în altă conversaţie, care păstra norma etică a relaţiei corecte dintre Întrebare şi Răspuns.

Thursday, April 2, 2009

Jana n-a murit, Jana se transforma



Tema de saptamana aceasta din Dilema aduce in prim-plan un aspect iscat cu ceva timp in urma, odata cu clatinarea marilor colosi ai gazetariei romanesti. Este vorba despre existenta jurnalismului. S-ar spune ca disparitia omului-ziar duce la disparitia, sau diluarea jurnalismului.

Exista, cu siguranta, numai ca a trecut printr-o serie de "bai", astfel incat a urmat o evolutie fireasca, uneori ducand la degradarea lui.

Daca ar fi sa ma gandesc la jurnalism, in primul rand ca i-as spune gazetarie, imi trece pe dinaintea ochilor, pe un film imaginar ce-si desfasoara cadrele in negrul pleoapelor, un pix, un carnetel si un drum. Asta este destinul jurnalistului, sa caute, sa cerceteze si apoi sa spuna si celorlalti.

Inca mi-au ramas in obicei abeceurile invatate la Iasi, unde am crescut sub slovele unui Cristoiu, ale unui Cristian Tudor Popescu. Am crescut in obiciurile presei vechi, intr-o redactie "mamut" unde mirosul imbacsit al fumului de tigara amestecat cu mirosul ziarelor de arhiva era caracteristica esentiala.

Nu plec nicaieri fara un carnetel pe care imi notez de fiecare data impresii, informatii obtinute sau alte franturi de imagine.

Conglomeratul media in care s-a transformat sau cel putin tinde sa se tranforme presa de astazi, se uita cas la mine si rade. "Baaaiii, tu n-ai auzit de reportofon". Ba da. Am unul mereu in geanta. Dar auteticitatea demersului jurnalistic nu mi se pare a consta intr-o inregistrare si apoi reproducerea ei. Poate ca daca le-as spune ca acum 5 ani imi scriam textele pe hartie, stangaci, peste care faceam corecturi si stersaturi, pentru ca apoi se le pun "pe curat", adica sa le scriu la computer. Gandeam in slove rotunjite in graba, in lunecusul pixului, dar ireversibile, si nu in cele perfecte, dar impersonale ale calculatorului.

Jurnalismul inseamna atunci cand respiri mirosul puternic al tusului imprimat pe coala de hartie, inseamna atunci cand inchizi ochii si vezi cum alearga paginile pe rotativa ca sa se incoloneze intr-un final in ceea ce apare pe piata. Si in tot timpul asta simti cum iti creste viteza sangelui care iti adapa dorinta de a descoperi, de a fi un mic Demiurg.



Jurnalismul inseamna sentiment si simtire, poate simetrie. Sau cum spunea Matthew Arnold, "Jurnalismul este literatura la repezeala".

Simt ca "omul nou" imi inghite din forta scriiturii si a mesajului. Am pierdut incet-incet licarirea ascunsa intre litere. Dusmanul de moarte al noului jurnalism este fara indoiala timpul care pierde amanuntele, pierde dulceata faptului de presa.

Mediile si canalele pe care informatia este varsata sunt dintr-o data mai multe. Concurenta dintre ele este din ce in ce mai acerba. Acum aproximativ 150 de ani, Zaharia Carcalechi, punea caramida peste caramida la zidul gazetariei la noi. Cu mijloace specifice perioadei.

Jurnalismul n-a murit; de-abia s-a nascut din moartea gazetariei. Omul-ziar nu va putea supravietui atacului de 0 si 1, se va impiedica stangaci in dogme pe le considera de capatai ale gazetariei si care acum nu mai au glas.

Thursday, February 26, 2009

Amintiri din personal

Patru ani de zile am mers cu personalul Iasi - Dorohoi. Are 24 de statii, in cei 154 de kilometri cat masoara linia ferata intre cele doua localitati. Nu am reusit sa le contabilizez niciodata pe toate, am ajuns doar pana la vreo 7: 4 imediat dupa Dorohoi si vreo 3 inainte de Iasi. Imi imparteam cele patru ore de mers cu "caruta" in patru postate de drum.
Prima parte era Dorohoi - Ungureni, a doua Ungureni - Trusesti, a treia Trusesti - Vladeni si a patra Vladeni-Iasi. Intre fiecare timpul pretuia o ora. Trenul, batran si ruginit, se tara mocait statie dupa statie, parca potentandu-mi nerabdarea. Odata ce trenul a trecut de IMUG, cadavrul fostei Intreprinderi de Masini si Utilaj Greu din DOrohoi, imi indreptam privirea spre campuri verzi, baltind in noroi sau acoperite de zapada.
Campul este peste tot la fel, dar verdele acela dintre Dorohoi si Carasa era cel mai crud, cel mai pur, iar zapada nu avea nicaieri reflexe mai albastrii. Teiul batran din statia de la Carasa incerca mereu sa-si vare bratele pe coridorul murdar al vagonului. Il salutam de fiecare data. Parca ar fi vrut sa urce si el in tren, sa plece departe de gara trista de caramida dezgolita si cu ferestrele sparte.
Vantul batea fluierand in sala de asteptare a garii. Uneori mai izbea ferestrele nervos de perete. Frunzele uscate, pungile aruncate, hartiile si mizeriile si-au gasit toate adapost acolo si mai cascau din cand in cand a lene la cate o raza de soare ce mai patrundea de stratul gros de colb.



Mateeniul vine apoi cu noroi. Femeile care au fost dimineata la piata cu lapte, branza sau oua, coborau ciuntite de sale de pe scara inalta trenului. Aveau veste impletite din lana de oaie turcana peste umeri si broboade cu flori mari, rosii. Ce-au luat pe mere, au dat pe pere la targ. Nu poti sa tii paralele ciot in batista si sa te intorci cu ele bot acasa. Sacosele de rafie, cu baierile innegrite deja si legate cu o basma ca sa nu taie la palme, aveau indesate in ele bucate de la targ, oloi, sare, biscuiti, drojdie si cate o sticla de cuic. De ala ieftin de 20 de mii sticla.
La Vorniceni coboara aia mai cu stare. E sat de oameni chiaburi. Ungureniul e la fel si s-a dus un sfert de drum.
Trusestiul il recunosteam mereu dupa silozurile mari, verzi, chiar de langa gara. Trusestiul e oras, un oras mai aproape de Botosani decat de Iasi. Deja au cam coborat toti targovetii, iar trenul poarta doar de aici incolo studentii inghesuiti pe banchetele crestate cu briceagul si pachetul de acasa. Miroase in compartimente a parjoale, sarmale sau placinte cu branza. Rasete si glume de la un compartiment la altul pentru ca toti se cunosc intre ei.
Se fac echipele de Tudor, echipele de Copou, care si cum se combina la un taxi, maxi-taxi sau tramvai. Pe 7 (tramvaiul care pe vremuri ii ducea pe studenti de la Gara in Tudor - acum cred ca e 2 -ul, nu mai stiu cum mai schimba RATP-ul traseele) trebuia sa-ti iei musai bilet, pentru ca era intotdeauna control.
De la Trusesti ma departe trenul de indreapta mofturos, ca un mos care se vaita de spate, spre granita dintre judete si intra lin si lenes, fluierand din cand in cand a lehamite, in campiile si luncile Jajaiei. Hodorogeste ca o caruta stricata peste podurile de metal inaltate peste fiestece paraulete, firicele de apa, de nici broasca n-are unde sari.
Hartoapele se intind parca fara sfarsit, cu galme de dealuri, care mai mici, care mai mari. Se mai iteste pe ici pe colo o gospodarie de oameni acatarii, cu animale de prasila in ograda si cu fantani gospodaresti la poarta.
Vladeniul e trist, mereu abatut de ploaie. Carciuma de tabla cu gratii la ferestre este paznicul garii.De la Vladeni rasufli usurat si gandesti ca mai e o aruncatura de bat pana la Iasi. O ora. Deja parca iti vine sa te dai jos si sa o iei la picior, de indata ce iesi din tunelul de la Movileni, cel mai lung tunel din Moldova. Cinci minute de intneric, glume, poante si sperituri si gata. Porneste spre Letcani, ocolind dealuri. Aici trage mereu pe a doua linie si de acolo ia viteza. In 10 minute e la Iasi. E linia mai buna si merge mai repede. Paralel cu linia ferata se vad masinile, care se iau la intrecere cu batranul tren. Apoi zdruncina gardul din spate al Antibiotice Iasi si se apropie de Canta. Cartierul unde trenul merge pe sub geamul garsonierelor si pe sub peretii fabricii de tigarete. Studentii deja isi dau jos pachetele, termina jocul de carti, isi spun ultimele bancuri si incheie povestile vanatoresti despre examene si profi. Stiti cum sunt studentii, exact ca vanatorii si pescarii, cand povestesc patanii de la examene si seminarii.
Legendele studentesti care s-au adunat intre peretii compartimentului se risipesc apoi in camerele de camin, povestite altor si altor studenti.
Trenul cursa Dorohoi -Iasi este unul de studenti, navetisti si pietari. De la Dorohoi pleaca cu studenti si pietari care se disipa pe drum pana la Trusesti, matusi cu broboade si unchesi ce-si tin cusma indesata pe crestet si au mainile batatorite de sapa.
Studentii raman stapani pe sarpele albastru ce tremura din toate suruburile pana la Iasi. De la Todireni incep navetistii. De regula niste betivi ordinari, care pleaca la munca cu tuica in haina, cu secarica luata din gara. Seara, cu personalul de 7.32, se intorc acasa, de la Iasi. Deja sunt afumati bine, munciti, si au cumparate banane si suc. Pentru tancii mucosi si cu unghiile negre de tarana, care-i asteapta in mijlocul ograzii, fugariti de muiere din balea cu zoile rufelor.
Personalul - legenda Iasi-Dorohoi, are trei curse pe zi. Pleaca de la Iasi la 6.20, la 10.12 si la 19.32.
De la Dorohoi pleaca la 01.28, 12.17 si 15.05. Bineinteles, orele au variat, acum este cu totul alt program, care nu mai seamana deloc cu cel al studentiei mele.
Cand eram in anul I de facultate trenul venea semet, cu 10 vagoane de la Botosani, asteptat ca flacaul din catanie de o armata de oameni. Statea 15 minute, cat schimba locomotiva si pleca fluierand mai departe. Cine avea norocul sa gaseasca loc, sau mai rar un compartiment intreg liber, il tinea ocupat pentru prietenii care inca mai carau la valize si borcane cu bors de pui inca aburind.
Din anul al 2-lea de facultate l-au pus doar de la Dorohoi si in loc de doua curse au pus 3. Acum nu mai pleca mandru cu 10 vgoane, ci pleca precum un caine jegarit cu patru vagoane pline ochi.
Nea Eugen sau nea Petrica isi luau paleta verde si se duceau la capul trenului sa i-o arate si se urnea matahala incet-incet spre bariera.
Trenul asta era de o naturalete fantastica. În tren, vara era cald de te coceaci ca un mic pe gratar, simteai cum ti se lipeste praful pe sudoarea ce-ti curgea siroaie pe frunte si spinare, iar iarna desenai floricele stratul de zapada ce imbraca geamul pe dinauntru. In cele patru ore ajungeai sloi la Iasi, cu o cistita bonus, o gripa sau macar un guturai. Toamna soarecii se fugarau de la o bacheta la alta, hamesiti de foame, poate o mai fi aruncat vreun cascat un ambalaj de la un pachet de biscuiti pe jos sa culeaga si ei firimiturile. Ospat era in compartimentele in care se mancau seminte.


Cu toate astea e trenul legenda al tineretii si studentiei mele, trenul care ma ducea o vineri pe luna acasa si ma aducea duminica inapoi la facultate. Apoi din ce in ce mai rar, spre deloc. Trenul in care te serveste un strain cu napolitane si tu spui politicos "nu multumesc", dar tot iei pana la urma, trenul in care un tigan tanar se uita la tine si iti ghiceste viitorul. Este trenul-camera de camin, unde studentii cu blugi spalati de prea multe ori ca sa-ti mai dai seama de culoarea lor, si bluze lalai sau camasi necalcate, isi povestesc intamplari din liceu sau pregatesc o iesire la bere.
I se spunea "caruta" de catre studenti si era asteptat cu imbratisari si sarutari pe la peronul "0 C" din Iasi Nord, de iubita sau iubitul din Vaslui, din Bacau sau din Barlad. Suparari mari si drame se nasteau cand nu puteau sa-i intampine.
Era asteptat cu suspine de liceence doldora de romanticale care visau la iubitul lor student la Litere sau Politehnica la Iasi, la a doua linie in gara Dorohoi. La 11 noaptea, vinerea, era plin de fete de liceu plecate cu alte pretexte de acasa.

Oameni

Daca ar fi sa adun toti oamenii pe care i-am cunoscut in ultima jumatate de an, cred as avea cate o poveste pentru fiecare sa umplu un caiet de dictando de 1000 de file, si ar avea timp sa faca si colturi. Si as lua fiecare pagina in parte si i-as intoarce colturile. Si poate ca as incepe in fiecare saptamana cate un caiet nou, pentru ca m-ar deranja o pata sau o coperta roasa.

Sunt oameni tristi, oameni care plutesc in parfumul lor si oameni fericiti si frumosi. Si m-am indragostit de o mie de ori, si am uitat la fel de repede. Acum ii am pe toti inramati si pusi la rand pe un perete lung ce nu pare sa se sfarseasca.
De la fiecare dintre ei mi-a ramas cate ceva, cu fiecare dintre ei am impartasit cate ceva.
Mizerie
Povestea pictorului batran si parasit de nevasta, este de departe cea mai putin fericita dintre toate. Isi ineca zilele in alcoolul care i se scurgea balos pe mustatile si barba neingrijite. Sevaletul astepta picturi incepute de multa vreme, dar care nu si-au mai gasit inspiratia in penelul sau. A fost singurul care mi-a starnit mila si m-a facut sa-mi dau seama de mizeria si derizoriul vietii. Orice medalie are un revers, cere absolut un sacrificiu. Tanguielile sale starneau duhori de borhot si totodata deznadejde. Radu Daranga,pictorul nefericit haituit de propriile fantome m-a invatat ca luciditatea nu este neaparat sora cu fericirea,lucurile care au masura sunt si cele care dau masura vietii.
Delicatete
Smaranda Morgovan m-a strans de mana ca o mama. Daca nu ar fi venit troleibuzul 69, probabil ca ar mai fi palavragit vreo jumatate de ora in statie, dupa ce am stat la povesti si taifasuri, asa cum ii place ei sa spuna, intr-o incapere cu un aer aparte de la etajul al treilea al Operei Nationale. Smaranda Morgovan este sufleor la Opera Nationala, este barca de salvare a marilor solisti de opera. Ea le da tonul, ea are grija de regia intrarii lor in scena. Ea, din fosa de sub scena, este "rezumatul" unei piese de opera. Doamna Smaranda m-a invatat ca delicatetea si nobletea nu se gaseste decat in sufletul omului.
Dragoste
Fara indoiala ca definitia este Alexandra si Alec. De la ei am vazut ca acel verset cliseizat deja pe nedrept din Corinteni este cu adevarat posibil in lumea noastra. Ei sunt ceea ce eu nu am vazut pana acum decat in piesele dramatice sau in filme bune de dragoste. Nu stiu inca daca eu pot simti ceea ce ei simt, dar probabil ca, asa cum imi mai spune din cand in cand Alexandra, va veni si vremea mea.
Chipuri
Am vazut ca toata lumea uraste minciuna, dar toata lumea minte. Toata lumea uraste nedreptatea, dar toata lumea este nedreapta.
Curvele sunt cele mai frumoase si interesante. Sunt destepte si stralucitoare, dar nu indeajuns de destepte ca sa mascheze faptul ca sunt curve. Papagalii sunt, normal, colorati si cu un cos cu fructe exotice pe cap. Ei sunt distractivi in sensul pur al cuvantului. Si le plac curvele.

Wednesday, February 18, 2009

Azi e inca miercuri.

Maine hodinesc, poimaine ma pregatesc sa fac baie si raspoimaine chiar fac baie. Asa ca, nu deranjati! Sunt in greva.
Visam cu totii la seful ideal. Il injuram si-i batem matanii pe scari la Patriarhie nenorocitului de sef care face programarile. Ooo, nu iar trezit la 5, stat peste program! Sindicalistul din noi se ridica semet si bate cu pumnu-n piept.
Dupa studii si documentari istovitoare prin balcanismul ce ne curge prin vene (bine, si prin apa ruginita ce curge prin robinetul de la baie), Femeia Practica (adica IO) a ajuns la urmatoarea concluzie. Pentru autenticitate, iata solutia inregistrata:




P.S.: Pentru bunul mers si dezvoltarea multilaterala a intreprinderii, precum si pentru indeplinirea cincinalului, va trebui sa ne sacrificam fiecare zi de miercuri. (Si cand te gandesti ca nici cravata de pioner n-am avut!)

Thursday, February 12, 2009

Achizitii

In ultima luna am avut parte de cateva lectii. Am avut nevoie de timp sa le rumeg, sa iau creionul si sa fac scheme pe hartie, asa cum faceam in facultate inainte de examene, ca sa pricep mai bine si sa ajung de fapt la o schema redusa a esentialului. Am cunoscut multi oameni frumosi, destepti si incantatori.
Voi incepe cu domnul Gheorghe Florescu. Nu stiti cine este Gheorghe Florescu? Este un acrobat. Un acrobat peste timp si peste scheme sociale si politice. Pe Hristo Botev nr. 10 exista in secolul trecut magazinul de cafea al armeanului Avedis Carabelaian. Apoi Gheorghe Florescu, angajat al ICRA Bucuresti, cu o poveste si un arbore genealogic fantastic,a tinut un magazin de cafea veritabila in buricul capitalei si in miezul regimului comunist. Dar pentru mai multe detalii despre acest personaj va recomnad "Confesiunile unui cafegiu", de Gheorghe Florescu. Pentru a va starni pofta totusi, voi posta textul scris si publicat deja despre domnul Florescu. E o mare figura, domnul Florescu!
Oamenii deosebiti pe care i-am cunoscut in ultima vreme au estompat scarba si gustul amar lasat de lichele si caractere mizerabile. Nici nu merita irosit timpul si spatiul. E prea scump si nu mai avem timp sa vedem cat de frumoasa este viata, chiar si in Bucurestiul gri, trist si uneori fermecator.
Inca nu am descoperit cat e de frumos Bucurestiul duminica. O sa ma straduiesc. Pana acum am avut o singura duminica libera, cand am zacut in pat, fotofoba, ascunsa sub patura si cu storurile trase. Achizitiile au fost multe in perioada asta, de ordin sufletesc, dar le pastrez pentru mine deocamdata.

PS. Postul asta este pentru Laura, care a observat ca am lipsit din peisaj. Mi s-au intamplat atatea incat n-am mai avut timp sa povestesc.

Friday, January 9, 2009

Semne bune anul are

Laura a venit din nou cu franghia in casa spanzuratului. Sapunul si restul ustensilelor le-am avut eu - recte spanzuratul. Azi, in vreme ce, zbuciumata de o profunda stare de siktir, imi rumegam o framantare existentiala, veche de vreo luna si ceva, dar care acum isi scoate coltii, vine Laura si-mi tranteste iaca ce pacat pe cap, de era sa-mi tai venele azi, de parca fata asta canta in ciuda mea.




Partea a doua problemei insa, suna bine. Aveam sa hoinaresc pe hotcity.ro si sa descopar acolo un horoscop de m-a luminat la fata si m-a facut totdata sa ma prapadesc de ras. Eee, am zis catre Laura, semne bune anul are!
Iaca mostra de horoscop pentru oameni carora le-a pus Venus pana pe... ma scuzati, in cap:
TAUR

Segmentul saturnian din zodia dumneavoastra va face un arc de cerc in luna februarie, deci veti sari peste pragul mediu de saracie in care ati trait in 2008. Din cauza segmentului saturnian care guverneaza aceasta zodie in 2009, taurii vor calatori de 82 de ori mai mult fata de ultimii 10 ani. Deasemenea, vor beneficia de 245 de partide de sex pana la sfarsitul anului, ceea ce inseamna ca pe latura sentimentala o vor duce excelent. Nativele din aceasta zodie vor ramane insarcinate pe 6 noiembrie cu gemeni de acelasi sex, adica baieti. Din cauza conjunctiei lui Venus cu Mercur nu mai este cazul sa tineti cura de slabire ca in ultimii 4 ani, deoarece veti slabi de la sine, cu ajutorul puterilor vindecatoare ale magnetilor.


Par surazatoare aceste previziuni astrale, mai ales in vremurile austere care se intrevad pe plan global. Totusi, n-am inteles daca noi, acesti tauri comunali si boi cu bani, ca sa-l citez pe Jorj, vom putea negocia, spre rotunjire, evident, numarul. Cat despre cura de slabire, nici nu mi-as fi facut griji, date fiind previziunile precedente.
Macar o veste buna pe anul asta, deci, draga Maria Mena sau draga Fine Frenzy, puteti canta voi de dor, ca nu ma mai impresionati. SAC!
So, good bye my almost lover, here I come, my lover.

Wednesday, January 7, 2009

Sagapao

Cautand muzici grecesti am gasit o melodie care scotea praful din dusumelele discotecilor prin 2002/2003, pe vremea cand eram o tanara floricica in clasa a 10-a. Si ce rumoare mai era cand se dadea de vreo 10 ori pe seara, la cererea tinerelor agatate de balustrada si a junilor din ring cu ochii agatati ca mosorelul de suveica de rotunjumile miscatoare ale fecioarelor. Pacatele mele,dansatoare n-am fost si nu sunt, dau cu stangu'n dreptu', dar n-am putut sa ma abtin. E melodia pe care am invatat sa beau Alexandrion cu Cola. Multumesc Bogdan si Liana, coleatza. Berea si vodca le-am descoperit mai tarziu, in facultate. Berea in redactie, iar vodca dupa o zi de reportaj la Marasesti - believe me you'd have needed it too, if you were there - . Si am lasat-o dupa ce am fost la Voronskaya, in fabrica :d.
So, enjoy

Monday, January 5, 2009

Miss you love