Cele mai mari dezamăgiri ne fac să ne uităm zâmbetele în băncile şcolii sau în colbul de la colţul blocului pentru că nu ştim ceea ce ne dorim, iar atunci când ne trezim, realizăm că deja suntem/ facem ceea ce-şi doresc alţii.
Te trezeşti dintr-o dată angrenat într-un mecanism în care te învârţi precum hamsterul în roata lui, fără să progresezi, fără să vezi pământ, să te dezvolţi pozitiv. Rămâi un ciung emoţional hrănit cu entuziasme naive. Alergi după o ţintă falsă, care nu-ţi mai aparţine de la un moment dat. Te bucuri ca un căţel de sluj la un oscior aruncat în virtutea unei "strategii de marketing". Frustrările se adună gârlă, iar dezamăgirile apar mai ceva ca puii de şoarece. Ţintele se înstrăinează într-atât încât regreţi că ai pierdut energie, timp şi devotament. Te umpli de lehamite, iar toate trec pe lângă tine fără să mişte un muşchi din fiinţa ta.
