Oana, un copil care trebuie să crească

De aproape o lună, Oana Gîdea se agaţă de viaţa ei cu toată puterea care i-a mai rămas, pe un pat de spital din Bucureşti. La doar 16 ani, Oana a fost aruncată în această luptă stupidă de un şofer inconştient, într-o după-amiază de martie. Se întorcea de la şcoală împreună cu alţi colegi. Oana este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Sfântul Sava din Capitală. Traumatism cranio-cerebral sever. Acesta a fost diagnosticul pus de medicii de la Floreasca.
Deşi i-au fost date şanse minime de supravieţuire, Oana a câştigat prima bătălie din războiul pentru viaţa ei. După nouă zile de comă indusă, ea a dat primele semne de revenire, iar acum se chinuieşte să prindă pasul unei vieţi care i-a fost răpită pe nedrept. Pentru că traumele pe care micuţa le-a suferit au fost destul de grave, ea are acum nevoie de recuperare la o clinică din Germania.

Părinţii au reuşit, împreună cu medicii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, să-i facă Oanei o programare la această clinică pentru ca fiica lor să-şi poată relua traiul normal alături de alţi copii de vârsta ei. Costul unei zile de spitalizare ajunge la 300 de euro, iar Oana Gîdea are nevoie de cel puţin trei luni de tratament.

Vise, aspiranţii s-au năruit într-o secundă pentru ea. Timp de şapte ani, Oana a practicat gimnastică ritmică la CSS TRIUMF Bucureşti, însă a abandonat sportul pentru şcoală.





Părinţii, Ion şi Liliana Gîdea, nu au reuşit să strângă toată suma necesară spitalizării în Germania, chiar dacă şi-au pus la bătaie toate economiile de-o viaţă pentru a o salva pe micuţa Oana.

Ajut-o şi tu pe Oana să-şi transforme visele în realitate, ajut-o să-şi îndrume paşii pe o cărare ce o aşteaptă!

CONT Raiffeisen Bank: Gîdea Ion
RO83RZBR
0000060012422077


Pasiunea pentru literatura

Cale de o oră: trascău, pâine şi cafea

Zoaia de afară mi se urcă pe cizme dimineaţă de dimineaţă, până la metrou. Întunericul şi paşii fleoşcăiţi îmi sunt tovarăşi până isprăvesc cărările dintre blocurile din Sălăjan. 6.05 dimineaţa. Stelele se întorc pe partea cealaltă, căscând a jumătatea somnului, iar luna încă îşi pufăie perna, parcă plescăind a lene, precum bebeluşii.

Frigul umed de februarie mi se furişează pe sub palton şi, uşor-uşor parcă şi pe sub blugi. Iuţesc pasul să mă încălzesc şi să ajung mai repede la metrou. O socoteală de 10-15 minute. La chioşcul din staţia lui 102 deja e coadă. Bărbaţi între două vârste, neraşi, cu urechile înfundate într-un fes pe care se văd stropii de zugrăveală, şi cu ciubote de cauciuc pleacă fericiţi în treaba lor. Şi-au cumpărat „apa vie” a lui Făt Frumos din Lacrimă, adică o butelcă verde de bere, la un litru, sau o jumate de Scandic pe care o dosesc lacom sub haină, de-abia după ce îi fac proba, trăgând o duşcă.

După aproape 40 de minute…
… de călătorie picontindă, îmi aranjez gluga pe cap în fereastra metroului şi cobor. Staţia Pipera, cu peronul pe partea dreaptă. Bocancii tropăie pe lângă mine cu râsete grohăitoare. Îi ajung din urmă la chioşc. 6.45 dimineaţa, la metrou Pipera. Buluc la uşile celor două chioşcuri. Mă furişez printre oameni, să-mi iau un sendviş. Aceiaşi muncitori, majoritatea moldoveni, – mi-e drag şi dor să-i ascult vorbind -, în faţa mea la rând. Bere, trascău şi pâine. Pe asta fac bani comercianţii din Pipera în creasta dimineţii. Ies fericiţi cu alcoolul în mână şi se aşază la coada de alături, la cafea. Îi cunoaşte şi precupeaţa, care se întinde la glume cu ei.

Afară se cască o Pipera spurcată cu gropi, noroi şi mizerie prinsă din toamnă sub zăpadă. Tramvaiele trec sporadic, zdrăngănitoare tăind apele ce se scurg din nămeţii de pe trotuar.

Scrisoare de dragoste

Departe mergi iarasi singur si cu inima foarte grea ma despart de tine. N-or sa mai fie saruturi si mangaieri tandre pentru multa vreme, as vrea sa ma ascund la pieptul tau, sa te tin strans in bratele mele, sa te fac sa simti dragostea mea intensa.

Tu esti iubirea vietii mele si despartirea de tine imi chinuie inima cumplit. Adio ingerul meu, sotul inimii mele, imi invidiez florile care te vor insoti.

Te apas strans la sanul meu si-ti sarut partile dulci cu dragoste tandra. Demnezeu sa te inecuvanteze si sa te ocrototeasca, sa te fereasca de tot raul, sa te indrume in siguranta in urmatorul an.

Fie ca El sa iti ofere gloria si pacea statornica si rasplata pentru toate costurile acestui razboi.

Imi apas usor buzele mele de ale tale si incerc sa uit totul - privesc cu drag in ochii tai minunati, ma asez pe pieptul tau minunat si-mi odihnesc capul obosit pe el.
In aceasta diminineata am incercat sa-mi adun curajul si puterea pentru despartirea ce va urma.

Adio scumpul meu, pasarea dragostei,
Huzi al meu, jumatatea mea!

30 decembrie 1915, Tarina Alexandra catre Tarul Nicolae al II-lea.

Music and feelings. Schiller

I feel you



I miss you



I need you



Dancing with my loneliness



Distance



Let me love you

Eu sunt Pisi

Stare de asediu

E in oras! "E la spital", "Ba e la scoala!", "Eu am vazut-o in supermarket si cred ca si la farmacie". In concluzie, e peste tot! O panica indusa se plimba tantosa pe strazile Bucurestiului tarand dupa ea, de o labuta, un monstru de carton ce se mareste pe zi ce trece, ca un bulgare de zapada.
Are o gura mare din care ies amenintator trei colti ingalbeniti. Ochii ii sticlesc si se arunca puhavi in fata oricarui trecator paralizat de spaima. Daca nu ai vazut tandemul cu ochii tai pe strada, trecand pe langa tine, in metrou sau mai rau, daca nu l-ai imbratisat in 102 sau in 32, sigur l-ai vazut la televizor sau in ziare. Voci afectate de gravitatea situatiei, caligrafii apasate au creat holera secolului. Ma gandesc serios sa cumpar o masca speciala si pentru televizorul meu, expus monstrului.
Farmaciile deja au epuizat stocurile de masti, de toate felurile, de unica folosinta, cu filtru sau fara filtru, de plastic sau de carpa. Cred ca deja industria de specialitate adapteaza produsele, pregatind o masca cu ambient floral, de iasomie sau chiar de busuioc pentru habotnicii care asteapta balind deja la usile drogheriilor, panicati si disperati. Doamne fereste sa-i recunoasca monstrul! Isi ascund fata in fulare si au la brau sticluta cu saruri.
Armata de ipohondri, hranita cu samanta de panica aruncata iresponsabil prin televizoare si ziare, a inceput sa asedieze spitalele de boli infectioase. Monstrul e mai destept, nu se arunca la ipohondri, ci pregateste un atentat la siguranta nationala.

Recomandare