Bucuria muzicii

Prefata
Atunci cind te tii departe de ceea ce iubesti mai mult in lumea asta, prima data te bucuri de eliberare, apoi reactia secunda, cind deja te-ai plictisit de atita libertate, este aceea de a tinji de dor. Te maninca degetele, te inteapa inima si te fugaresc pasii. Iti musti buzele si gata, nu mai poti rezista, totul in lumea asta se transpune in cuvintele marii iubiri, totul devine parte din lumea ei ametitoare si te lasi dus de virtejul nebunesc pe culmele juisarii. O altfel de juisare, nu una cu rasfringeri carnale, ci aceea de a scrie. Aceea care nu te tradeaza si care iti permite sa-ti dansezi visele din degete, pe tangouri si valsuri, simtind rasuflarea fierbinte a timpului cum iti aluneca prin vene.

***
Bucurestii m-au adoptat pe nesimtie si m-au lasat sloboda o vreme sa ma obisnuiesc incetisor cu metehnele lui, cu muzicile si toanele lui nebune. M-au vrajit cu plimbari lungi cu inima frinta-n doua printr-un Cismigiu ascunzator de taine pacatoase, m-au gonit dupa metroul spre Pipera facindu-mi loc indraznet printre manechinele cu sclipiri in ochi, la fel de grabite ca si mine. Mi-au dat ragaz sa ma indragostesc, apoi sa ma rutinez, mi-au dat ragaz sa ma uit in oglinda fara sa-mi vad obrajii rumeni. M-au grabit insa ca sa-l ingurgitez, pacalidu-ma cu un fular befree by hand made la Green Hours sau cu o esarfa “tabla de sah” garnisita cu ciucuri, pe care sa mi-o incolacesc foarte trendy in jurul gitului. Apoi sa zimbesc strengareste ca pe vremurile cind bataile inimii nu imi permiteau sa ma opresc din zburdat pe Copou.
Zilele trecute am avut parte de cel mai frumos ragaz pe care noul meu prieten, cu aere de gentleman, stilat si elegant, chipurile, indiferent la pasiuni si suferinte, mi l-a oferit. Festivalul de muzica vieneza. Si atit. Bucuria muzicii pe care, un suflet lipsit de privilegiul diapazonului, sa-i zicem, o traduce in imagini si scene din viata lui, intr-un spectacol psihedelic de explozii de lumini si sunete, a fost cea mai mare ispita pe care Bucurestii mi-au pus-o in calea mea mocaita de moldoveanca.
Cu oasele proptite in fata orchestrei Strauss din Viena, eram dusa departe cu gindurile, la brat cu ritmurile viorilor, flautelor, pe mina neastimparata a dirijorului. Singele imi pulsa prin vene si parca dansa nebunul si el, framintindu-mi si rascolindu-mi ginduri si simtiri de multa vreme ascunse sau puse la pastrare. Usor simteam ca ma desprind de lumea adunata ciorchine in juru-mi si ma duc intr-o lume a simtirilor si simturilor, parca vedeam furnici urcindu-mi-se pe coapse, in ritmul alert al oboaelor si viorilor cu arcusul tremurind. Au incetinit si aluneca usor purtate de undele sonore, se infiltreaza in fondul meu intim instalindu-se acolo cu o trompeta indrazneata si navalnica ce-si facu intrarea pe arcusul violocelului strunit nebuneste din bagheta dirijorului. S-au oprit. Doar o parere. Urechea mea nu stia a citi numele partiturilor, ea doar transmitea informatia centrilor nervosi responsabili cu sensibilitatea caracterului meu. Spectacolul muzical s-a transormat intr-o simfonie de pareri, de ginduri, imagini. O palma navalnica mustind in sucul geloziei pe fata iubitului tradator, o vizualizam odata cu tobele hotarite, o alunecare dulce in pacat pe violele delicate, apoi culoriluministelute spectaculoase explodau odata cu revenirea nervoasa pe percutiei. S-a topit totul, din nou, intr-o dulce-calma alunecare a viorii.
Crizantemele mici-maruntele vegheau la buna desfasurare a simfoniei imaginatiei mele, iar vinticelul de septembrie, bun tovaras tomnatic, in cirdasie cu ele imi aducea mireasma dura-amara a lor.
Strengarul bucurestean m-a pacalit sub privirea apriga a lui Enescu, ce mi aducea amintirea castanelor ce incep sa cada pe vremea asta in tirgul ovreiesc din raionul Dorohoi.

***
Post-prefata

Uneori mi-e dor, desi frunzele nu au apucat inca sa se ingalbeneasca, vintul nu s-a iutit mai abitir ca in Baragan, desi tramvaiele nu sint diferite decit la taxare, desi strada e mai larga, desi lumea e mai multa, desi suflul e mai inversunat. Fara punct