Pe coana Anişoara, preacinstită şi cucernică muma de preot, a păzit-o Dumnezeu de usturimea furiei sale, revărsate anul trecut cam pe vremea asta peste calicul târg al Dorohoiului. I-a rămas în picioare căsuţa cârpită şi pitrocită de vremuri, ani şi stăpâni. Când bicisnica apă a Buhaiului şi-a umflat bojogii şi a măturat toate poalele târgului, făcând una cu pământul casele plămădite din lut, balegă şi paie ale păcătoşilor, coana Anişoara a scos bocind şi jelind lucruşoarele pe gard, le-a uscat, a mai pus un rând de tencuiala şi-a-nnoit spoaiala pereţilor casei de barne, ce, în ciuda vecinilor prăpădiţi în balele malului, a rămas ţeapănă, în picioare.
Bucuroasă şi cuvioasa nevoie mare că năpasta n-a împrăştiat-o şi pe ea cu tot cu acoperiş, coana Anişoara, care de când este mumă de preot nu se mai spurcă nici cu omu' ei, Gheorghiţă, a bătut mătănii la drumul mare şi-a mulţumit Cerului şi Bunului că i-a cruţat avutul ei chivernisit şi-ndopat în căsuţa veche şi pitica de bârne. "De bună seamă că Dumnezeu le vede pe toate! Vedeţi ce-nseamnă credinţa-n Dumnezeu?", propovăduia atunci coniţa, pătrunsă de evlavie, pe strada mânjită pân'la baiere de mizerie, mâzgă, boarfe, scaune, linguri şi cioburi de castroane aduse de şuvoi, cine ştie din a cui agoniseală rupte.
A trecut de-atunci un an aproape pe muchie. Nenorocitii lăsaţi doar cu bulendrele de pe ei şi-au încropit în vremea asta un alt acoperiş, cu chiu, cu vai, mai mic, dar mai trainic. Şi-au luat o alta masă, alte linguri şi, într-un fel, o alta viaţă. Au învăţat, chiar dacă erau bătrâni şi hârsiţi, sau tineri necopţi, că nimic din ce ia chiar si apa, nu este pierdut de tot. La vârste la care anii li s-au aşezat nins pe capete, unii au priceput că sunt încă într-atât de tineri, cât s-o ia de la capăt. Altul. Cu greu, cu vaiete, cu bocete, cu strigate disperate şi alte chinuri şi gânduri negre, au reuşit şi ăi mai tineri, şi ăi mai întrecuţi cu timpul să usuce apa şi să şteargă mâlul puturos din sufletele lor încercate.
În ăst răstimp, coana Anişoara şi-a văzut de grădină, de căsuţă, de biserică şi de Gheorghiţă, pe care l-a pus neîndoielnic la muncă să nu dea Scaraoţchi-n el cu lene.
Adânc pătrunsă de spaima apelor învolburate anul trcut, şi şi mai şi de avertismentele de cod galben, roşu şi-n toate culorile, anunţate alarmist de televizionişti, coana Anişoara s-a gândit acum că paza bună face mai mult decât chiar nădejdea bunului Dumnezeu. De două zile-ncoace, de când fierb televizoarele de coduri care hidrologice, care de ploi şi vijelii, cuncernica femeie îşi îndeasă harpagonic agoniseala în saci pe care-i leagă bine la gură şi-i urcă-n podul bojdeucii de bârne, la bun adăpost, asteptând să vină potopul. C-o veni, că n-o mai veni învolburată de pe coastele Pădurenilor apa Buhaiului, coana Anişoara, chiar de-o rămâne fără bujda, şi-a pus cotrenţele la adăpost...
No comments:
Post a Comment