Pricolicii deltei. Jan

Viaţa în deltă este aspră, în tonuri joase şi nuanţe calde. Toate firele de nisip de pe plajă şi de pe uliţele din Sfântu Gheorghe au o veşnicie să se scurgă prin clepsidra zeilor. Marea e nehotărâtă, iar canalele colcăie de mister, vegheate de cherhanale părăsite ce pentru o minte de scriitor ar fi locul ideal unde s-ar consuma o crimă sângeroasă sau poate o poveste tragică de amor.



Jan este omul deltei, aspru şi zeflemitor din fire, care degajă parcă o superioritate primară. Din ochii barcagiului Jan sar scântei. Nu ştie să rezolve ecuaţii şi integrale, poate nu ştie nici unde e Tanzania, dar ştie să vâslească, şi prin apă, şi prin viaţă. Jan este paradigma supravieţuitorului. Cu un chiştoc în colţul gurii şi cu braţele încordate pe vâsle, Jan rezolvă fără prea multă filozofie probleme grave ale ţării, ce le fierb creierii guvernanţilor.


E un fel de Moromete al deltei, care în loc să parlamenteze sfătos în Poiana lui Iocan, are barca lui cu vâsle, în care „încap doar fete frumoase”. Are vreo 35 de ani şi trupul noduros, modelat de muncă, şi un chip cu trăsături dure şi pătrăţoase. Şapca kitschoasă cu inimioare pe care scrie şchiop „Roxy”, lasă afară câţiva cârlionţi şateni, spălăciţi.





Jan se uită la cer încruntat şi scrutează adesea nemărginirea apelor, ca şi cum ar încerca să desluşească ceva pe întuneric. Faţa nerasă şi arsă de soare îi conturează ochii mici, mijiţi, albaştri ca marea după răsărit, şi nişte buze arse şi crăpate de atâtea ori încât parcă sunt redesenate stâlcit pe chipul lui sălbatic. A muncit patru ani în Germania, în construcţii, pentru că din pescuit nu mai poate trăi. „În ţara asta nu e rost de viaţă bună”, spune amar bărbatul.
A pescuit de când se ştie şi a cotrobăit prin adâncurile deltei, dar pentru a supravieţui a trebuit să lase năvoadele şi să-şi ia lumea în cap. S-a întors printre apele lui, dar gândul de ducă nu i-a ieşit din cap.

Lucrează vâslaş pentru turişti şi mai face şi pe ghidul turistic printre bălăriile de pe canal. Ştie toate buruienile şi îi distrează pe orăşenii sclifosiţi cu giumbuşlucuri de barcagiu şi secrete ale apelor. La mal, Jan e un ţăran simplu, cu ţigara între degete, pe valurile legănate ale canalului, Jan este parcă sufletul adâncului, spiritul cherhanalelor abandonate şi al insuliţelor solitare ce se îneacă în apus, seară de seară.