Tuesday, December 2, 2008

Cei mai dragi

In ultima vreme imi amintesc tot mai des de anii de facultate si de oamenii care mi-au marcat bucata asta de vreme. Si inca nu a trecut mult de cand am incheiat socotelile cu cei patru ani de zburataceala. Imi aduc aminte de acea perioada in care nu am indraznit ever sa ma trezesc la 7 ca sa ajung la un seminar de la 8, cand m-am jucat de-a orice exista in lumea asta. Imi amintesc ca berea era cea mai buna in Belfast, dar numai dupa ora 12 noaptea. Cele mai tari sumare se faceau duminica, spre dimineata, in Belfast.
Am plans, am ras, am mancat, am impartit totul, ca sapte frati patati, am dormit in gari, am fugarit Copoul descult dimineata la 7, am zacut mahmuri de la 8 la 11 in banca la examenul de curente filosofice din anul 4; am copiat cu nerusinare la examen la istorie si am avut emotiile restantei pacatoase la etica si deontologie. Dupa toate astea stiu ca nu o sa suport niciodata bach ca sonerie la telefon si nici muncitorii care tund iarba de sub terasa de la Balena, cu nesimtire, in diminetile cu soare de mai. Prietenii stiu de ce.
Cannabisul poate spune si el cateva, dar mai putine, poate doar cateva meciuri, dar mai multe despre Ioana.
Sunt o gramada de lucruri si oameni care acum imi lipsesc si pe care nu o sa-i pot inlocui vreodata. Chefurile cele mai tari erau in redactie, cu palinca lui Catalin sau cu ginul pe sub masa la Class, dupa licenta. Decarii stiu de ce.
Masa ovala din redactie poate marturisi mirosul pachetului de acasa de duminica dupa amiaza, desfacut pe printuri de corectura, poate marturisi rasetele infundate sau nebunesti ale noastre, glumele proaste sau reusite, poate marturisi nervii unui titlu care nu iese din prima sau ai unui text rescris si chinuit. Poate marturisi emotiile de miercuri seara sau studiul in echipa inainte de examene, in sesiune, precum si emotiile fituicilor la drept din anul 3. Tot ea, masa ovala - "stim noi cine" - , a fost martora stoarcerii creierilor nostri in ultimele zile pana la licenta.
Apoi mai e camera 49 din C5. Si mai ales de acolo pot depune marturii acuzatoare Milka (anul 3) si Masteranda (anul 4), fete linistite de pension, stresate de cheful nostru la miez de noapte. Pe covorul persan de pe hol, din fata usii 49 am descoperit ca urcatul Copoului in "durligi" la ora 2 noaptea, dupa un pet de bere, nu e chiar atat de palpitant. E frig. Mi-e dor si de doamna Ana, administratoarea care intra pas-pas in camera, de ne gadilea la talpi si ne trezea la amiaza. "mai fetelor, cat mai tineti pisica asta?", tot intreba ea cand ajungea la noi, iar bietul Vasilica, motanul caminist, cu pricina, se invatase cu fetele in pantaloni scurti pe hol, se invatase cu papa-bun si mai ales cu pupatul si dormitul in patul fetelor.

Ca sa rezum: mi-e dor de toate lucrurile astea cu care nu o sa mai dau nas in nas niciodata.

1 comment:

Anonymous said...

Cred ca ai uitat de shaworma din acelasi Class sau de cafeaua de la chioscul de jos (sa nu uitam si de gratarul de la miezul noptii). Ca fapt divers, sa stii ca masa e un pic mai lucioasa, o curatam cu solutie de sters geamurile. Getuta inca e invalida, Cobuz a ramas la fel, dar nu a mai dat demult vreun restart, nu mai are la ce. Apoi berea in Belfast e chiar mai buna, a ramas aceeasi acritura care vroia sa ne dea o data afara. Dar e un pic mai acra, sintem cam putini si nu se mai respecta traditia. Trebuie sa facem ceva in aceasta privinta.
Si de Craciun, in Fundatie au pus braduleti mici, mici, mici si multi, multi, multi si toti impodobiti frumos. E cea mai "smechera" fundatie.
Data viitoare sa vii tot cu cafea si cu mincarea lui Fanta (Madness)